Cine sunt eu?

M-a întrebat o prietenă ”cum m-am apucat de scris”, pe moment nici nu știam ce să-i răspund. Stăteam tăcută în fața ei neputând să-i spun nimic.

M-a apucat ”chestia” cu scrisul în vremurile mele grele, când încercam, disperată să-mi găsesc ceva de care să-mi agăț nefericirea.

Mi s-a părut uimitor cum scrisul îți poate ameliora rănile doar punându-le pe hârtie.

Scrisul m-a ajutat să mă vindec treptat de nemulțumirile sufletului.

 

Imagine

Cine sunt eu? Cred că mi-am pus de multe ori întrebarea asta și nu am reușit niciodată să-i aflu răspunsul.

Eu sunt cea care zâmbește chiar dacă îi vine să plângă

Eu sunt cea care îți vine în ajutor când ai nevoie, cu o vorbă frumoasă sau cu un zâmbet

Eu sunt cea căreia viața nu i-a oferit nimic din ce voia dar i-a luat tot din ce avea

Eu sunt cea căreia îi pasă prea mult de ce zic oamenii din jur și o dor vorbele urâte

Eu sunt cea care preferă o carte bună în locul cluburilor de ”fițe”

Eu sunt cea care se uită la stele noaptea atunci când nu poate dormi și visează cu ochii deschiși

Eu sunt cea care răspunde că ”e bine”, chiar dacă se simte oribil ca să evite întrebări

Eu sunt cea care se simte  mereu singură chiar dacă e înconjurată de prieteni

Eu sunt cea care încă mai are speranțe , chiar dacă viața a doborât-o

 

Dar eu… Eu sunt motivul tristeții mele

Anunțuri

Publicat de

Un Altfel De Blog'

Nu sunt decât un om ca toți ceilalți ce-și caută fericirea. Vă invit să faceți un popas și să-mi descoperiți Fericirea : SCRISUL

3 gânduri despre „Cine sunt eu?”

  1. Cred ca te cunosc.
    Genul tau il intalnesc ades, in mine.
    In clipe de nemultumiri de sine.
    Da, cred ca te intalnesc ades,
    In insomnii, si frici de sine, de altii, de poate si de tine.
    Te-ai intrebat candva, care-i motivul,
    Nelinistii din noi?
    Oare barintii sa ne-o fi inculcat.
    Din gandul pur, de -a ne fi protejat?
    Adesea ma intreb, de nu-i mai bine,
    Sa lasi copilul sa se simta bine
    Cum natura lui o cere
    Fara prejudecati si griji induse
    De presupuse spaime parintesti
    Care poate ca si ei,
    La randu-le au fost marcati De astfel de parinti, puternic inhibati.
    Onu

    Apreciază

    1. Frumos mesajul tău! Părinții au un rol important în creșterea și copilăria noastră , dar nu sunt de vină pentru neliniștirile sufletului nostru ! Ei ne modelează intr-un fel sau altul viața , dar nu și personalitatea sau caracterul !
      O zi frumoasă

      Apreciază

      1. Păcat că o mişcare neinspirată, mi+a anulat tezaur de comentariu. Pe scurt, hipotalamusul inregistrează toate limitările pe care le incumbă grija excesivă a părinţilor., volens nolens. Caracterul, personalitatea sunt asemenea vocatieinu se lasa complexate.
        Psihologii stiu de ce.
        Onu

        Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s