Străinul

tumblr_nhpy40fqoK1qhvsd6o1_500-horz

”De ce citești?”, m-a întrebat curios în timp ce-și stingea țigara în scrumiera de pe masă.

”Tu de ce respiri? De ce simți nevoie de a respira?” întreb eu cu un zâmbet timid. Vezi tu,cititul e asemenea aerului pe care îl respirăm,doar că el ne oxigenează mintea. Pe mine mă ajută să continui. Citesc ca să trăiesc, ca să simt, ca să-mi limpezesc gândurile.

Avea o expresie ciudată pe față ,ca și cum n-ar fi înțeles nimic din ce îi ziceam. Oricum, nu ar putea să înțeleagă cu adevărat. E ca atunci când încerci să-i explici unui copil ce este viața,degeaba îi spui despre dragoste,fericire,dezamăgiri.Copilul trebuie să trăiască și să experimenteze singur toate lucrurile astea.  Nu o să înțeleagă cu adevărat decât atunci când se lovește singur și șchiopătează. Atunci își găsește puterea de a se ridica și de a-și vindeca piciorul.

”Uneori simt că nu te merit. Știu asta.Uneori vreau doar să stau lângă tine, să fumez o țigară , și să stau… minute întregi. Să te citesc… să te ador. Să te văd rece și ignorantă… Veselă și fericită..Nu îmi pasă. Măcar sunt lângă tine și te văd.”

Știam că el nu vrea să-și mai pună amprente în sufletul nimănui. A trăit învățând că doare să porți urmele cuiva pe tine, că dragostea poate deveni o închisoare rece în care oamenii se izolează în brațele singurătății.

Eu l-am înţeles pentru că sunt și eu la fel ca el, avem amândoi acelaşi gol în piept ce trebuie umplut,ne-am acceptat unul pe altul aşa cum eram: răniți, fără viaţă, fără țeluri, neavând curaj de a da ochii cu lumea. Două suflete pierdute ce au  avut norocul să se găsească și să se unească .

Se  apropie şi se uită la mine ca și cum aș fi singura femeie din lume, iar el singurul bărbat. Amândoi sub acelaș cer.Mă ia de mână cu un gest atât de fragil, ca și cum i-ar fi frică să nu mă rănească.  M-a strâns atât de tare lângă el , încât inima începuse să-mi bată puternic , aproape că m-am speriat că o să audă.

”Uneori, când viața îți închide o ușă, îți lasă  un geam deschis” îmi zice el îndepărtându-se încet de mine .

Inima mi se mai potolește. Mă opresc să meditez la cuvintele lui când deodată simt miros de cafea .Aerul îmi intră în cameră odată cu o fericire de nedescris…

Am simţit cum soarele îmi bate prin perdele şi era timpul să mă trezesc…hmm..7:50 am.Ce mai vis….

Anunțuri

Publicat de

Un Altfel De Blog'

Nu sunt decât un om ca toți ceilalți ce-și caută fericirea. Vă invit să faceți un popas și să-mi descoperiți Fericirea : SCRISUL

2 gânduri despre „Străinul”

  1. O intrebare , recunosc, malitioasa si care ne coboara in realitate… ar fi …”de ce fumezi” ?! Inteleg golul, care de fapt este la suprafata…ca de fapt acolo in adanc este un „prea plin” care asteapta sa se reverse…dar ramane intrebarea usor malitioasa, dar cu bune intentii…
    Daca cititul este ca respiratia…fumatul ca ce este?!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Îți admir punctul de vedere, eu nu am vrut să pun chestia cu ”fumatul” deoarece este prea simplă. Am ales ceva mai ideal:oxigenul, fără de care nu putem trăi. Fumatul este asemenea cititului,provoacă aceeași dependență, același gol ce trebuie umplut… Personajele prezintă două goluri ce sunt umplute diferit. Unul este umplut cu lectura zilnică:cititul, iar celălalt e umplut cu tigări.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s