Scriitori nefericiți

Scriitori  nefericiți

 I do not know what makes a writer, but it probably isn’t happiness.

văzusem acest mesaj postat pe un blog și mi-a plăcut

Ca să fii scriitor trebuie să ai o viață grea, plină de evenimente și emoții. Nu îmi pot imagina un scriitor fericit și împăcat cu toate gândurile sale, ”un scriitor adevărat suferă și își pune prin suferința lui adunată toată opera sa”. Un scriitor în adevăratul sens al cuvântului e copleșit de emoții și de durere, un scriitor adevărat știe când să râdă și când să plângă, un scriitor adevărat vede în viață un adevărat labirint de obstacole . Un scriitor adevărat poate citi gândurile cititorilor prin câteva cuvinte spuse frumos.

Până la urmă e bună și tristețea la ceva, nu credeți?

Dacă nu era ea, cum reușeau atâția scriitori să-și pună gândurile mai ușor în cuvinte și apoi să ne uimească pe noi, cititorii ?

Dacă nu e ” această perioadă grea” în viețile noastre, cum am mai reușii noi să gândim mai lucid și să fim mai puternici?  Dacă nu era ea ,cum  ne-am mai putea bucura de viață  așa cum ne bucurăm după fiecare ”vreme grea” ?

Omul când este trist se simte artist. Simte că are un ideal măreţ şi că are de oferit ceva lumii.

Anunțuri

E atât de fragilă fericirea

Aud mereu expresia asta la oameni ”aștept să răsară soarele și în viața mea” –  tu crezi că, dacă stai și aștepți ca prostul  vestita ”fericire”  vine? Poți să aștepți și 100 de ani, dacă nu faci nimic să mergi către ea, degeaba. Fericirea se munceste,se plantează și i se scot roadele!

Fericirea este HANDMADE.  De ce vrei tu să aștepti ca ea, fericirea, să fie doar o întâmplare in viața ta?

E drept că nici nu poți fi fericit doar așa, că  vrei tu să fii. Si fericirea nici nu exista pur si simplu, nu vine așa, ca o ploaie caldă de vară.

cum gustă oamenii fericirea? ce e fericirea? eu zic  că n-o simți decât atunci când ai așteptat-o mult timp,când tânjeai și plângeai după un gram din ea, atunci simți tu fericirea…

Simt că aștept prea mult și o fac degeaba, pentru că o viață lăsată prea mult așteptată nu se numește viață… .

Oamenii nu plâng pentru că sunt prea slabi. Ei plâng pentru că au fost puternici prea mult timp. Au fost momente în care îmi pierdusem motivația,nu voiam să fac nimic și eram într-o stare de depresie adâncă , mă simțeam moartă, o moartă vie ce își aștepta învierea , un copil ce aștepta să îi vină fericirea în viață…Mă consumam mereu din lucruri prostești, mă interesam mereu ce cred alții despre mine încât am uitat să mă gândesc la ce cred eu despre mine… Mă influențau vorbele ”rele” din jur și mă consumam mai tot timpul degeaba. Acum sunt de parere că nu are rost să-ti faci griji despre ce gândesc alți oameni. În general, marea majoritate a oamenilor nu-și folosesc creierul prea des…! Poate ca si din această cauză eu nu regret nimic din ceea ce am facut, pentru ca intr-un anumit moment a fost exact ceea ce mi-am dorit!Imagine